- Judecătorii Ioan Fundătureanu şi Stancu Costin Andrei, trimişi în judecată disciplinară în cazul Chiţoiu!
Inspecţia Judiciară a decis trimiterea în judecată disciplinară a judecătorilor Curţii de Apel Piteşti, Ioan Fundătureanu şi Stancu Costin Andrei.
Motivul este modalitatea în care aceştia au înţeles să-l condamne pe fostul ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, la 4 ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă.
Interespublic.ro v-a prezentat pe larg cauza pentru care apărătorii lui Chiţoiu, printre care se numără şi avocatul argeşean Dan Ioan Panţoiu, au ales să sesizeze Inspecţia Judiciară, după ce judecătorii menţionaţi i-au majorat pedeapsa ex-ministrului de la 3 ani cu suspendare la 4 ani cu executare.
Avocaţii au dezvăluit că magistraţii Curţii de Apel l-au taxat pe Chiţoiu din cauza unui “comportament inacceptabil”, de care ar fi dat dovadă apărătorii lui atunci când au cerut recuzarea judecătorilor de caz din prima instanţă (n.r. Judecatoria Pitesti)
Curtea de Apel Piteşti, prin cei doi magistraţi, a considerat că avocaţii au creat “presiuni inoportune, dar şi un climat de suspiciune faţă de imparţialitatea completului de judecată”.
Faţă de acest gen de motivare în decizia de condamnare cu executare emisă de Curte, apărătorii au susţinut că un judecător nu poate taxa procedurile oferite de lege la care aleg să apeleze pentru a-şi apăra clientul şi astfel au sesizat Inspecţia Judiciară.
Inspecţia Judiciară (IJ) a finalizat cercetarea şi consideră că sunt întrunite aspectele de abatere diciplinară.
Potrivit IJ, “s-a reținut că domnii judecători au exercitat funcția cu rea-credință, prin încălcarea cu știință a normelor de drept aplicabile în materia individualizării judiciare a pedepselor și prin acceptarea posibilității vătămării drepturilor persoanei judecate”.
Cazul a fost trimis la Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.
Comunicatul Inspecţiei Judiciare: se întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare
Inspecţia Judiciară:
“Acțiune disciplinară Fundătureanu Ioan și Stancu Costin Andrei, judecători în cadrul Curții de Apel Pitești, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. art. 271 lit. s) teza a I-a raportat la art. 272 alin. 1 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor:
S-a reținut că, în soluționarea apelului declarat într-o cauză penală având ca obiect infracțiuni de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, domnii judecători au majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 la 4 ani închisoare și au dispus executarea acesteia în regim de detenție, având în vedere, între criteriile utilizate la individualizarea sancțiunii, și conduita procesuală a apărătorilor aleși ai inculpatului.
În motivarea hotărârii, magistrații au reținut în defavoarea inculpatului o serie de demersuri procesuale realizate de apărători în fața instanței de fond, respectiv formularea unor cereri de recuzare, aducerea la cunoștința instanței a faptului că a fost sesizată Inspecția Judiciară, solicitarea administrării unor probe și alte acte procesuale considerate de instanță (n.r. de Curtea de Apel Piteşti) ca fiind de natură să exercite presiuni asupra completului de judecată și să contribuie la tergiversarea cauzei.
S-a reținut că, prin includerea conduitei apărătorilor între elementele avute în vedere la individualizarea pedepsei, magistrații au adăugat un criteriu neprevăzut de dispozițiile art. 74 din Codul penal, care reglementează în mod limitativ criteriile generale de individualizare a sancțiunilor penale.
Totodată, s-a apreciat că au atribuit relevanță sancționatorie unor demersuri care reprezintă modalități legale de exercitare a dreptului la apărare, raportând răspunderea penală a inculpatului la conduita apărătorilor săi, cu nesocotirea caracterului personal al răspunderii penale.
S-a mai reținut că această modalitate de individualizare și motivare a hotărârii este de natură să afecteze dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, întrucât creează aparența că exercitarea unor drepturi procesuale recunoscute de lege poate constitui un argument pentru agravarea pedepsei aplicate unei persoane.
De asemenea, s-a apreciat că, prin valorificarea unor criterii străine de cele prevăzute de lege, au fost încălcate principiul legalității și obligația instanței de a soluționa cauza exclusiv în baza criteriilor stabilite de legiuitor pentru individualizarea pedepselor.
În aceste condiții, s-a reținut că domnii judecători au exercitat funcția cu rea-credință, prin încălcarea cu știință a normelor de drept aplicabile în materia individualizării judiciare a pedepselor și prin acceptarea posibilității vătămării drepturilor persoanei judecate, fiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022. Stadiu procesual: pe rolul Consiliului Superior al Magistraturii.”- se arată în comunicatul Inspecţiei Judiciare dat publicităţii marţi, 16 iunie.
Judecătorul Stancu Costin Andrei: „Judecătorii mai au dreptul să interpreteze legea, mai suntem independenți sau înainte să pronunțăm o soluție trebuie să întrebăm Inspecția Judiciară?”
Judecătorul Stancu Costin Andrei a reacţionat pe contul său de Facebook, spunând că vestea deciziei IJ reprezintă cea mai tristă zi din cariera sa de judecător:

“Azi este cea mai tristă zi din cariera de judecător. Am primit rezoluția inspecției judiciare prin care s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare împotriva mea pentru cum am interpretat o dispoziție legală.
Pe scurt, un inculpat, fost ministru de finanțe, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Articolul 74 alin. 1 lit. f din Codul Penal prevede că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: conduită după săvârșirea infracțiunii și ÎN CURSUL PROCESULUI PENAL.
Prima instanță a interpretat această dispoziție legală, considerând că acțiunile inculpatului efectuate prin intermediul avocaților sunt incluse în noțiunea de conduita inculpatului în cursul procesului penal.
În același mod a interpretat dispoziția legală procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, avocatul părților civile.
Inculpatul nu a criticat prin apel această interpretare, astfel că și-a însușit argumentele primei instanțe. În apel am aprobat interpretarea primei instanțe, dar am considerat că se impune majorarea pedepsei cu 1 an de închisoare. Cu toate că prima instanță, instanța de apel, procurorii și avocatul părţilor civile au interpretat în același mod disp. art. 74 alin. 1 lit. f din Codul Penal, inspecția judiciară a considerat că această interpretare este greșită și a dispus exercitarea acțiunii disciplinare.
Întrebarea care se pune: judecătorii mai au dreptul să interpreteze legea, mai suntem independenți sau înainte să pronunțăm o soluție trebuie să întrebăm Inspecția Judiciară?
PS: Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul în casație formulat de inculpat” (postare Stancu Costin Andrei, Facebook)
- Chiţoiu, condamnat definitiv la Piteşti pentru moartea soţilor Pristavu!
- Câteva fraze din motivarea condamnării lui Daniel Chiţoiu pot avea efecte devastatoare asupra justiţiei!
- Condamnarea fostului ministru Daniel Chiţoiu a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie!
- Chiţoiu pierde procesul la Înalta Curte!

Comments are closed.