# Domnule avocat, aveți o experiență vastă în cauzele penale complexe. Cum vedeți această OUG, care privește modificarea codurilor penale, care, până la urmă, a scos în stradă sute de mii de oameni?
– Este clar că trebuiau făcute niște modificări în privința abuzului în serviciu, dar nu în această manieră. Și nu printr-o ordonanță de urgență, pentru că nimic nu justifică urgența acestui act. Aceasta este principala problemă care ne roade pe toți. Nu se justifică urgența. Este o ordonanță făcută pe genunchi, de nespecialiști. Ceea ce s-a întâmplat, mai ales noaptea, ne dă de gândit că nu este în regulă. Nu fac politică. Într-adevăr, există niște decizii ale Curții Constituționale, care au determinat anumite schimbări. În privința abuzului în serviciu, cred că toată lumea este de acord cu redefinirea lui. Ar fi fost însă necesară o dezbatere cu specialiști, care să se pronunțe asupra clarificării abuzului în serviciu. Se putea umbla și la pedeapsă, nu se supăra nimeni, se putea alege și un prag al valorii pagubei, dar mult mai mic.
# Cum credeti ca a fost ales acest prag?
– Acest prag de 200.000 de lei este practic ales ca la zar. Nu știm de unde a ieșit această sumă, ca prejudiciu de două miliarde de lei vechi. Putea să fie și o mie de lei sau putea să fie la nivelul unui salariu mediu pe economie. Era indicat să fie o sumă nesemnificativă, tocmai pentru ca persoana vizată să nu ajungă să fie pedepsită penal. 200.000 lei sunt însă bani semnificativi. Nimeni nu înțelege cum s-a ajuns la această sumă. Ce calcul este acesta? Pragul este foarte mare.
# Din practica dumneavoastră, credeți că prejudiciul este ușor sau greu de recuperat?
– Sunt probleme în recuperarea prejudiciului, dar nu din cauza instanțelor. Pentru instanțe, este foarte simplu să stabilească paguba și să dispună confiscarea, acoperirea pagubei etc, prin modalitatea pe care o prevede legea. Problemele apar din momentul deciziei definitive. Cine o pune sau nu o pune în executare. ANAF-ul sau alte instituții. Recuperarea prejudiciului nu este deci treaba instanțelor. Dacă procurorul are o cauză de abuz în serviciu cu o pagubă sub două miliarde, clasează cauza și… la revedere. Nu-l mai interesează pe procuror cine mai recuperează prejudiciul. Procurorul oprește dosarul, nu îl trimite în instanță. Procurorul nu are pârghii de recuperare, în acest sens.
# Dosarul penal pentru abuz în serviciu se închide pur și simplu, chiar și cu prejudiciul sub 200.000 lei. Apoi ce urmează?
– Se pune problema cine îl dă în judecată pe cel care a produs o astfel de pagubă, sub acest prag. Cine plătește, cum plătește și cui? Sunt infracțiuni la care sechestrul este obligatoriu, cum era și abuzul în serviciu în vechea formulă, situație în care procurorul își lua măsuri. Dar dacă paguba nu depășește două miliarde de lei, procurorul ridică sechestrul și clasează dosarul. Dacă un funcționar public este acuzat de abuz în serviciu și se mai află încă în funcție, el poate fi executat prin poprire pe salariu. Dar dacă nu mai este în funcție? Că îl dau afară pentru că a săvârșit o abatere, cum se va recupera paguba? Aici pot interveni adevărate probleme de executare. Pentru că există bunuri comune ale soțului și soției, ale familiei funcționarului public. Ar fi complicat.
# În afara unei popriri pe salariu, care credeți că ar fi, totuși, a doua variantă de recuperare a pagubei?
– Dacă funcționarul nu-și poate acoperi paguba cu salariul, o altă pârghie este executarea, dar nu orișicum. Executarea trebuie să vină în urma unui act administrativ, în urma unui proces civil, pentru că cineva trebuie să stabilească răspunderea civilă. Această ordonanță de Urgență lasă în aer această problemă. Nu spune nimic despre metodele de recuperare a prejudiciului. Dacă spunea că procurorul va fi cel care va lua măsuri în această privință sau că îl obligă cumva pe cel împricinuit să-și acopere prejudiciul în vreun fel, era altceva, altceva mai clar. Dar așa, nu există nimic prevăzut în acest sens. Dacă era o sumă mică, era un avantaj pentru că se derogau instanțele de aceste cazuri. Dar asta doar dacă vorbeam de o mie de lei, de două mii de lei, adică de nimicuri. Să zicem că un sfert din cazurile de abuz în serviciu prezintă exact astfel de situații, cu nimicuri ca pagube. Două miliarde de lei vechi este însă o sumă mare. Dacă tot a fost stabilită această sumă, ei ar fi trebuit să mai pună acolo o condiție, despre cum s-o recuperezi. Ar fi trebuit creată această pârghie, pentru a exista garanția acoperirii prejudiciului, pentru că ea nu există, în faza acestei OUG. Puteau să spună că nu este infracțiune până în 200.000 lei, doar dacă poți acoperi prejudiciul respectiv, și că doar în această situație dosarul nu este penal, nu se mai trimite în instanță și astfel se închide cazul.
# Să achite cash, nu?
– Cash. Oricum, cu ceva care este al funcționarului, orice, și care nu interesează pe omul legii de unde și cum. Dar să fie al lui.
# Despre dezincriminarea neglijenței în serviciu, ce părere aveți?
– Neglijența în serviciu are legătură cu…greșeala. Se poate întâmpla. Am văzut neglijențe în serviciu de îți vine să plângi de oamenii cărora li s-a întâmplat să greșească. Una este neglijența în serviciu unde există culpă, altul este abuzul în serviciu unde există intenție. Nu cred că deranjează atât de mult dezincriminarea neglijenței în serviciu. Nici nu prea mai sunt multe dosare care vizează neglijența în serviciu, așa cum era înainte.
# Legat de formele abuzului în serviciu, cea directă și cea indirectă, au fost ele clarificate prin această OUG? Până la urmă, Curtea Constituțională la o astfel de controversă se referea.
– Nu. Nu a fost clarificat nimic. Din contră. Judecătorul este cel care trebuie să facă diferența. Abuzul este intenția calificată, din punctul meu de vedere. O intenție directă, pe considerentul: eu vreau să fac această pagubă. Intenția indirectă este cea în care nu urmărești să aduci o pagubă, dar accepți că se poate ajunge la o pagubă. Or, aici cred eu, că abuzul în formă indirectă este, de fapt, neglijența în serviciu. Aici ar fi trebuit făcute diferențele în mod clar. Dar nu s-au făcut. Pentru că tocmai din acest motiv au fost și sunt probleme în instanță, în privința demonstrării abuzului în serviciu. Abuzul în serviciu este o infracțiune grea. Este greu de probat intenția. În opinia mea, abuzul în serviciu trebuie pedepsit doar în forma intenției directe, calificate. În ordonanța despre care vorbim scrie despre săvârșirea „cu știință”, în loc de „cu intenție”. Dar, iarăși, o să intervină instanța, cu judecăți despre cum a fost sau este intenția celui vizat. Directă sau indirectă? După cum vă spuneam, trebuiau făcute discuții cu specialiști, înainte de a fi avizată această OUG.
# Cu cine anume ar fi trebuit purtate dezbateri reale, pe fondul disputelor privind abuzul în serviciu?
– Cu judecători cu foarte mare experiență în dreptul penal, cu procurori, cu avocați cu mare experiență în practică. Pentru că numai practicienii au privirea de ansamblu a ceea ce se poate întâmpla într-un proces. Unul care face legile nu poate ști ce se poate întâmpla până la finalizarea unui proces. El poate reglementa ceva, iar apoi apare un incident la care nu s-a gândit și se dă totul peste cap. Uitați-vă la codurile penale. Cum sunt modificate. Sunt slabe. Fără garanții. Nu se gândește nimeni la garanțiile procesuale. Este un lucru extraordinar de nenorocit, iar sistemul nu iartă pe nimeni. Uitați-vă la cazul Bica (fostul procuror-șef al DIICOT). A promovat un astfel de sistem, iar sistemul s-a întors împotriva ei. De ce să nu faci o dezbatere? Și pe abuz în serviciu și pe legea grațierii? Să țină ordonanța două-trei luni în dezbatere, iar oamenii vor înțelege că se pot întâmpla și greșeli de judecată. Vor înțelege asta, în măsura în care modificările sunt dezbătute în mod clar și eficient. Și în cazul grațierii sunt probleme. Am proiectul, am văzut. Sunt alese anumite infracțiuni, vor fi probleme și aici. Dar cu discuții se poate face totul, dacă discuțiile sunt făcute de profesioniști respectați în domeniu, cu oameni care intră zi de zi în dosare. Nu poți face o lege într-o săptămână.
# Despre denunțul care sa fie valabil doar în cel mult șase luni de la comiterea faptei, ce credeți?
– Nu înțeleg cine a venit cu această idee. Nu are nicio relevanță. Procurorii de la DNA este posibil să râdă de această prostie, pentru că modificarea nu rezolvă absolut nimic, dacă suntem atenți la interesele multora. Această măsură denotă frica lor de a nu fi denunțați. Ei au modificat art. 290 din cpp (cod procedură penală), dar să ne gândim că despre denunț mai sunt prevederi la infracțiunea de darea de mită și nu numai. În acest caz, nu au spus nimic, deși ar fi trebuit modificat și acest text, pentru a nu exista interpretări. La fel de bine, există prevederile legilor speciale, la Ordonanța de funcționare a DNA, dar și la altele. Există prevederi speciale în cazul denunțătorului, la care acești isteți nu s-au gândit, așadar vor exista interpretări. Probabil că le-au fost atât de teamă de denunț, încât au spus că au rezolvat problema doar cu modificarea art 290 din cpp, neștiind că întotdeauna, ca și principiu de drept, se aplică legea specială înaintea legii generale. Legea generală fiind codul penal.
# Așadar nu este prea clar dacă ar fi un câștig sau nu această modificare.
Denunțul este un mod de sesizare. Cred că au avut ceva în cap să-l lipsească pe denunțător de avantajele care-i pot fi conferite de lege, dar nu au avut în vedere și prevederile denunțului de la faptele de corupție, de la grupul organizat, de la traficul de droguri etc. Nu poți să nu pleci într-o anchetă, chiar dacă denunțul este făcut după șase ani. Informația, în măsura importanței ei, trebuie luată ca atare. Dar, repet, dacă tot au făcut această modificare, ar fi trebuit să meargă la toate legile speciale pentru a modifica textul care prevede denunțul. În dosarele DNA, DNA-ul are propriul lui text, care derivă din modul de funcționare al Direcției. DNA nu aplică prevederile codului penal, atunci sfătuiește pe cineva să facă un denunț. DNA-ul are propriul text. Vor exista interpretări. Este de râs. Sau de plâns.
# Poate mai există niște anexe la aceste modificări în OUG-ul 13 al Guvernului Grindeanu.
– Nu mai există nimic. Este o modificare foarte seacă adusă valabilității denunțului.
# Nu trebuie trecute cu vederea cazurile în care persoane aflate în regim de detenție își amintesc, după nu știm câți ani, de o anume situație și ajung să facă un denunț, profitând de facilitățile conferite de lege…
– Aici poate fi și o tactică a procurorilor. Cred că judecătorii ar trebui să analizeze foarte bine aceste situații, pentru a vedea dacă este cazul să aprecieze sau nu aceste denunțuri ca și probe. Dacă sunt sau nu subiective aceste persoane-denunțătoare, ce interes anume a avut cineva să facă un denunț după foarte mult timp. Doar judecătorii pot reflecta asupra acestor situații.
# Până la urmă, considerați că este firesc denunțul ori de câte ori este cazul, indiferent de perioada în care s-ar fi săvârșit o faptă, dacă s-a săvârșit?
– Cred că da. Singurul lucru care ar împiedica și stopa urmărirea penală într-un dosar nu este decât prescripția faptei și nu prevederi de genul că s-a prescris denunțul.
# Ce credeți că urmează? Se va aplica această OUG?
– Nu cred. În cazul în care Curtea Constituțională va constata că există un conflict între puteri, această ordonanță nu va intra în vigoare. Nu are avizul CSM și nu-și poate justifica calitatea de urgență, adică nu îndeplinește principala condiție a unei Ordonanțe de Urgență. Sau PSD va abroga aceasta OUG, la presiunea strazii. (interviu realizat anterior deciziei guvernului Grindeanu de a abroga sau proroga OUG 13)
