Aşa cum am promis ieri, revenim astăzi cu alte detalii, privind demiterea subprefectului Gabriel Stoian. Potrivit lui Gabriel Stoian, Simona Brătulescu i-a reproşat că ieri dimineaţă a ieşit în presă (înaintea acordării interviului pentru Gherila) şi că a vorbit despre demiterea sa, motivând drept cauză scandalul de la Ştefăneşti, aspect care a deranjat-o. Stoian mai spune că Brătulescu a vrut să-i trimită articolul, reproşându-i că astfel de declaraţii nu se fac, mai ales dacă ea a spus tot ieri presei că Stoian are o… carieră în faţă, reamintindu-i o discuţie de acum şapte luni, referitoare la candidatura lui pentru Camera Deputaţilor.

# Ce să fac? Să las pensionarii la uşă să mă duc la Cuca Măcăii să-mi fac publicitate, să-mi arăt muşchii?

„Acum şapte-opt luni, Simona Brătulescu mi-a propus să participăm la alegerile parlamentare, ea pe poziţia 1 la Camera Deputaţilor, iar eu numărul 2. Am întrebat ce fac ceilalţi. Gerea, Tudorache etc. În fine, au fost relaţii tensionate între ea şi Tudorache. S-a încercat de mai multe ori schimbarea lui Tudorache, dar nu s-a reuşit. Tudorache are o poziţie bună la Bucureşti. Mă rog, asta a fost discuţia. Nu are nimeni garanţia că ALDE va ajunge la un procent de…, încât eu, Gabriel Stoian, să prind un loc de deputat. Asta o dată. Doi, treaba asta despre candidatură trebuia să o discute cu mine înainte de demitere. Simona mi-a spus să încep să muncesc alături de ei, de ALDE, pentru partid. Chiar mă credeţi pe mine în stare să umblu pe uliţele satului argeşean cerând voturi la oameni, ca să fiu ales la parlamentare? Chiar mă vedeţi pe mine împărţind găleţi şi sticle de ulei? M-am dezumanizat, am luat-o razna? Oi avea eu o vârstă. Ce să fac? Să las pensionarii la uşă să mă duc la Cuca Măcăii să-mi fac publicitate, să-mi arăt muşchii? La urmă să-mi spună că am făcut prost, că pliantele au fost prea subţiri, că nu am avut cont de facebook şi că de aia nu am ieşit deputat?”- a declarat Stoian, pentru Gherila. Gabriel Stoian revine în funcţia de director adjunct la Casa de Pensii Argeş.

  scandalul demiterii lui Stoian, AICI: Simona, ce faceti? Veniti si ma demiteti miseleste?

foto: Simona Bratulescu, sefa ALDE Arges, dreapta – Gabriel Stoian, subprefect de Arges pana ieri



Write A Comment